M-am mutat deocamdata acolo. Pentru ca exista informatii care merita promovate, pentru ca imi place sa socializez si sa stiu ce gandesc si altii, si din multe alte motive, am facut aceasta alegere.
Va astept cu drag pe pagina mea, pagina unui om in primul rand, si apoi psiholog, mama etc.
Toti gresim, este foarte adevarat.
Daca recunostem si ne pare rau pentru asta, inseamna ca facem primul pas in rezolvarea acestei greseli pentru a nu o mai repeta in viitor.
Lucrurile incep sa se complice in momentul in care nu recunosc ca am gresit, desi am facut-o.
Se complica si pentru mine dar se complica si pentru cei fata de care am gresit.
Sunt implicata intr-o situatie ( zic eu) cu o colega- conflict (spune dansa) si de aceea am ales sa scriu acest articol.
Promit ca de fiecare data cand sesizez o greseala (profesional vorbind), o fac pentru ca afecteaza si poate afecta pe multi si in mare masura, apoi singurul scop este de a-i comunica, in ideea de a imbunatatii atitudinea profesionala .
Nu imi plac conflictele, nu imi doresc sa ajung acolo si o sa fac tot ce tine de mine sa aplanez.
Am spus in repetate randuri dragi colegi, daca am gresit sesizati-mi , imi cer scuze si imi pare rau si fac tot ce tine de mine sa rezolv si multumesc pentru sesizare. De fapt este in acord cu “feed-back-ul” pe care e de dorit sa-l primim, in cabinet.
Nu am nimic cu nimeni, nu atac pe nimeni, CI DOAR SESIZEZ PERSONAL, PE CALE AMIABILA,CA S-A GRESIT!
Conform Codului deontologic avem obligatia, daca sesizam o greseala, sa o comunicam personal, pe cale amiabila.
Daca celalalt nu reuseste sa comunice amiabil , nu este problema mea.
Nu imi place sa fac asta, nu caut greseli, dar daca sunt implicata O SA SESIZEZ. Si atat!
Astazi am auzit, pentru a nu stiu cata oara, “am ajuns si aici din pacate”, un client referindu-se la cabinetul de psihoterapie.
Asa cum exista sanatate fizica, iar cel care se ocupa de asta este medicul de familie, asa exista si sanatate mentala si cel care are competenta pentru asta este psihoterapeutul.
Medicul de familie intervine de la preventie , consiliere ,pana la tratament, asa si psihoterapeutul poate face preventie (educatie pentru sanatate mentala) consiliere pe diverse situatii (dezvoltare si optimizare personala) si atunci cand este cazul face tratament al unei boli mentale.
Eu asociez atacul de panica cu viroza si implicit celelalte tulburari mentale cu multitudinea de bolii fizice.
Toti facem viroza , deci si atacuri de panica!
Toti avem nevoie de medicul de familie, deci si de psihoterapeut!
Ii admir pe copii pentru ca ei intra in cabinet cu interes si pleaca de cele mai multe ori cu bucurie. Avem de invatat de la ei!
A trecut mai mult de un an de cand am divortat. Mi-am pus multe intrebari si am incercat sa-mi raspund “de ce am ajuns la divort?
Fiecare are parti bune, fiecare a gresit! De obicei, oboseam pe rand si celalalt reusea sa sustina relatia, dar pentru ca am obosit amandoi, in acelasi timp, asta a fost calea de rezolvare pe care eu am gasit-o. O colega si prietena , pe psihoterapie experentiala, spunea: decizia de a divorta o ia cel care are mai multa forta, nu stiu daca e asa. In forma mea de terapie, cognitiv -comportamentala, mergem pe ideea “salvam individul, pentru ca el poate forma in viitor un alt cuplu, care poate functiona mult mai bine”. Eu pe asta am mers, dar doar viitorul poate confirma sau infirma asta.
Asa cum am spus , de multe ori, orice situatie de viata are si avantaje si dezavantaje.
Foarte important : avem un copil grozav, pe care il iubim foarte tare, amandoi!
Concluzia mea “ASA A FOST SA FIE!”
MULTUMESC MULT, FOSTUL MEU SOT!
Si dedicatia:
Din experienta de cabinet am invatat ca o casatorie care a inceput din dragoste nu se desfasoara mai bine decat alte casatorii incepute din alte motive ( “eram la varsta potrivita”, “parintii au spus ca este persoana cu care o sa ma inteleg”, “interese de diverse feluri” etc)
Am tot cautat ce anume este la baza unei casatorii care functioneaza bine in mare masura si concluzia la care am ajuns este urmatoarea : daca relatia s-a bazat pe dorinta comuna de a fi impreuna si de a face tot ce tine de fiecare partener , pentru buna functionare a relatiei, acesta este printre cei mai importanti factori de pastrare si imbunatatire a relatiei de cuplu.
Dorinta de a avea si imbunatatii relatia este o motivatie puternica pentru a lucra si pe alte aspecte : comunicarea, intimitatea, angajament etc.
Daca zilnic , sau cel putin saptamanal imi spun ca imi doresc relatia asta si imi doresc sa fac tot ce tine de mine pentru a functiona bine, sunt sanse mult mai mari de a traii confortabil intr-o relatie de cuplu. Si asta este valabil pentru ambii parteneri!
Iar celelalte se mai imbunatatesc : in cabinetul de consiliere, la medicul de familie, la sala de sport , o cina la restaurant, concedii etc.
De mici iubim oamenii, dar acestia nu sunt perfecti si incepand sa le vedem greselile sau nedreptatile (voluntare sau involuntare) incepem sa simtim dezamagire,durere, suparare , tristete sau alte emotii negative.
Daca acestea greseli sunt prezente, in viata unui copil, constant si pe o perioada lunga de timp (ani) el poate ajunge la convingerea ca nu merita sa mai iubesti oamenii si pentru ca avem nevoie sa iubim ceva, putem ajunge sa iubim lucruri, locuri , animale etc, sa tinem mai mult la ele si mai putin la oameni. Asa as zice eu ca se formeaza temperamentul flegmatic si ca orice alt temperament si acesta prezinta si avataje si dezavantaje (le puteti studia pe internet).
Dar ideea articolului este urmatoarea : o viitoare draga colega a spus parafrazez ” sunt acum ceea ce sunt , si imi place unde am ajuns si datorita acestor dezamagiri”. Sunt de acord cu ea, putem invata foarte mult de acolo, putem sa avem mai multa toleranta si intelegere fata de ceilalti si asta este un avantaj.
Dezavantajul este ca putem sa dezvoltam frica de relatii si frica asta ne face sa alegem sa stam singuri, sa relationam doar cand avem chef sau doar cand ne gandim noi ca suntem capabili sa relationam, oricum nu cum si cat ar fi de dorit.
Dar pentru ca avem libertatea sa ne organizam viata cum vrem, fiecare alege ceea ce ii da confort, sau nu ii creaza disconfort.
Eu zic ca aceasta alegere de a “sta singur” se bazeaza pe niste convingeri nu foarte bine analizate. O data, pentru ca poate fata de unii oamenii am simtit dezamagire, dar nu am simtit fata de totii. Apoi toti gresim dar nu in aceeasi masura si unii chiar au invatat sa spuna “imi pare rau” foarte credibil si atunci dezamagirea este mult atenuata. Apoi psihoterapia poate sa ma invete sa-mi gestionez emotiile mult mai bine, in asa fel incat sa imi doresc relatii, stiind ca si dezamagirea este anumita parte din orice. O alta idee este ca nu mai sunt copil si am adunat ceva experienta de viata (in functie de varsta fiecaruia) si reusesc sa-mi gestionez oricum emotiile mult mai bine.
Cam atat am in minte acum si poate mai primesc si alte sugestii!
Studiile spun ca este greu si innainte de divort, dar si dupa si eu pot confirma asta, din perspectiva de psiholog dar si de om care am luat aceasta decizie. Este de dorit, innainte de a merge pe calea asta, sa incercam sa cunostem si urmarile acestei decizii, intr-o masura cat mai potrivita si aici are rost psihoterapeutul. Dar ideea acestui articol este urmatoarea, auzita cu variatiuni : “raman in relatie pentru copil, sau, este greu sa gasesti un tata pentru copilul tau”.
Legaturi fara sens: relatia de cuplu este una , relatia parinti- copii este alta. Decizia de a forma o relatie de cuplu nu tine de un viitor copil, ne casatorim pentru ca iubim pe cineva si pentru ca ne dorim sa avem o relatie cu cel pe care il iubim. Ce legatura are viitorul copil aici, poate nici nu va aparea un copil, ca nu toate cuplurile au? Cine foloseste acest raspuns face anumite greseli pentru ca nu face decat sa transmita responsabilitatea gestionarii propriei relatii in spatele copilului si de aici un lant de probleme, pe multe planuri. Gandind asa nici nu mai reusesc sa salvez sau sa inchei o relatie de cuplu, pentru ca “pastrez relatia din cauza copilului!”. Pai am intemeiat-o din cauza lui?
Si daca stau sa ma gandesc, si la practica de cabinet, decizia de a divorta, apare in cuplu de obicei dupa nasterea unui copil, probabil ca incepand sa amestecam relatiile, nu mai facem fata rolurilor diferite pe care este de dorit sa ni le asumam.
Apoi , dupa divort , de ce sa gasesc un tata (sau mama, dupa caz) pentru copilul meu? Ilogic, el are deja tata/mama (Doamne ajuta sa-i fie bine si sa pastreze relatia cu copilul sau cat mai mult posibil!). Eu, care am ales sa divorez, caut un partener de cuplu , nu un alt parinte. Ca este de dorit sa existe o buna relatie intre copii si acest partener, lucram pe ideea asta, dar nu iau hotararea de o noua relatie implicand copilul.
DIVORTUL PRIVESTE RELATIA SOT-SOTIE, NU PARINTI -COPII!
Zilele trecute vorbeam cu o cunostinta, medic neurolog, despre barbati. Doamna stia ca am divortat, iar dansa fusese casatorita de doua ori. Imi povestea ca, venind la un control neurologic, deci cu o problema de sanatate reala, unii barbati (cu varste avansate , a specificat doamna) o intrebau daca mai pot avea viata sexuala .
I-am explicat ca barbatii acorda o mare importanta vietii sexuale, deoarece exista explicatii genetice , fiziologice care sustin acest interes crescut si nu este o problema, ci o realitate pe care este de dorit sa o cunoastem si s-o acceptam.
Asa cum noi ne relaxam cu ajutorul cumparaturilor, discutiilor cu prietenele etc, asa si barbatii considera cea mai buna metoda de relaxare, actul sexual. Daca unele femei se intreaba “uite ce problema are (avem) si el are chef de sex?” , da este foarte posibil si normal, pentru ca este calea prin care ei, barbatii isi gestioneaza emotiile si , reamintesc, exista niste explicatii obiective, in spatele acestui mod de gestionare emotionala.
Actul sexual, de obicei, este pentru barbati principala modalitate prin care isi arata iubirea pentru partenera lor, pe cand noi asteptam flori, bomboane ,cadouri etc.
Daca ne analizam relatia de cuplu, tinand cont de aspectele de mai sus si comunicam pe temele astea in relatie, avem sanse sa mai imbunatatim ceva, avand in vedere. ca pe langa sustinere, comunicare, respect, viata sexuala este un factor de sustinere, a vietii de cuplu!
Un aspect important in functionarea unei relatii , de orice natura, este ca atunci cand unul dintre parteneri greseste, sa-si recunoasca greseala si sa spuna “imi pare rau!”. Sinceritatea este la fel de importanta in relatii, dar aici am ales sa vorbesc despre ieratre, de fapt. Spunand imi pare rau, cer iertare.
Acest lucru ajuta ca cel fata de care s-a gresit, sa treaca mai usor peste disconfortul simtit, iar pe cel care a gresit, il ajuta sa constientizeze ca exista un comportament pe care e de dorit sa-l corecteze. Cu cat exista mai putin disconfort in relationare, cu atat mai bine se dezvolta colaborarea si rezistenta unei relatii.
Exista insa oameni care nu spun “imi pare rau” , ci incearca sa compenseze cu cadouri sau bani (ex. parintele, in loc sa-si ceara scuze fata de copil , ii cumpara jucarii sau ii da bani sa-si cumpere singur ). Aici insa exista un risc, iar in relatia parinte- copil riscul este mare, ma refer la faptul ca cel fata de care s-a gresit, s-ar putea sa nu inteleaga ca celalalt isi cere scuze. Si ramane doar disconfortul, si relatia incepe sa scartaie.
Deci pe oamenii care inteleg ca gresesc, dar nu reusesc sa spuna “imi pare rau!”, ii primesc, cu caldura, in cabinetul de psihoterapie.
In situatia oamenilor care nu inteleg ca gresesc, sau nu accepta asta, implicit nici nu considera ca este nevoie de “imi pare rau! “, Dumnezeu cu mila sau Doamne ajuta!
Eu in cabinet, de la o sedinta la alta, aleg o activitate de care clientul sa se ocupe si in afara sedintelor de terapie. Psihoterapia cognitiv comportamentala presupune de obicei teme de casa, teme foarte importante pentru succesul psihoterapiei si pentru o imbunatatire a starii emotionale intr-un termen relativ scurt, aproximativ patru saptamani ( exceptie fac situatiile in care lucram pe diagnostic).
Tema de casa este discutata cu clientul si nu necesita mai mult de 20 minute, zilnic.
O tema de casa, eficienta pentru aproape toti, este ascultarea celor doua cantece :
http://www.youtube.com/watch?v=bORzlBW5QFU
https://www.youtube.com/watch?v=5Bnl5xpfpUI
Sper sa acordati atentie temei cel putin o saptamana, zilnic si apoi mi-ar placea sa aud rezultatul.