Tag Archives: copii

Legaturi fara sens!

Studiile spun ca este greu si innainte de divort, dar si dupa si eu pot confirma asta, din perspectiva de psiholog dar si de om care am luat aceasta decizie. Este de dorit, innainte de a merge pe calea asta, sa incercam sa cunostem si urmarile acestei decizii, intr-o masura cat mai potrivita si aici are rost psihoterapeutul. Dar ideea acestui articol este urmatoarea, auzita cu variatiuni : “raman in relatie pentru copil, sau, este greu sa gasesti un tata pentru copilul tau”.

Legaturi fara sens: relatia de cuplu este una , relatia parinti- copii este alta. Decizia de a forma o relatie de cuplu nu tine de un viitor copil, ne casatorim pentru ca iubim pe cineva si pentru ca ne dorim sa avem o relatie cu cel pe care il iubim. Ce legatura are viitorul copil aici, poate nici nu va aparea un copil, ca nu toate cuplurile au? Cine foloseste acest raspuns face anumite greseli pentru ca nu face decat sa transmita responsabilitatea gestionarii propriei relatii in spatele copilului si de aici un lant de probleme, pe multe planuri. Gandind asa nici nu mai reusesc sa salvez sau sa inchei o relatie de cuplu, pentru ca “pastrez relatia din cauza copilului!”. Pai am intemeiat-o din cauza lui?

Si daca stau sa ma gandesc, si la practica de cabinet, decizia de a divorta, apare in cuplu de obicei dupa nasterea unui copil, probabil ca incepand sa amestecam relatiile, nu mai facem fata rolurilor diferite pe care este de dorit sa ni le asumam.

Apoi , dupa divort , de ce sa gasesc un tata (sau mama, dupa caz) pentru copilul meu? Ilogic, el are deja tata/mama (Doamne ajuta sa-i fie bine si sa pastreze relatia cu copilul sau cat mai mult posibil!). Eu, care am ales sa divorez, caut un partener de cuplu , nu un alt parinte. Ca este de dorit sa existe o buna relatie intre copii si acest partener, lucram pe ideea asta, dar nu iau hotararea de o noua relatie implicand copilul.

DIVORTUL PRIVESTE RELATIA SOT-SOTIE, NU PARINTI -COPII!

Afectivitatea si rolul ei in …..

In facultate ( am dubla specializare psihologie- sociologie) am citit, in bibliografia cursului de Metode si tehnici de cercetare in sociologie, urmatorul experiment “imoral” si chiar o sa citez pasajul repectiv:

“Imparatul Frederic al II-lea (1194-1250), manat de curiozitatea de a afla ce limba( ebraica, greaca, latina, araba sau limba parintilor) vor vorbi copiii cand vor fi mari, daca de la nastere nu vor auzi pronuntandu-se nici un cuvant, a luat cate un nou nascut din cele 18 regiuni ale imperiului Germanic, ordonand doicilor sa-i ingrijeasca fara a le adresa vreun cuvant. Curiozitatea dementa a imparatului n-a putut fi satisfacuta pentru ca , inainte de a implinii varsta de doi ani, toti copiii supusi experimentului au murit, fara a fi fost atinsi de vreo boala incurabila.

Carenta afectiva , izolarea sociala, mai ales la varstele timpurii- se stie, astazi- produc totdeauna, daca nu sfarsitul letal ,in orice caz tulburari psihice ireversibile.

Omul nu devine om decat in contactul lui permanent cu semenii si cu cultura. ( pag.431, Cercetarea Socologica / Metode si tehnici , Chelcea S. / Marginean I. / Cauc I., editura Destin)

Acum un an aproximativ am intrebat o doamna insarcinata, eu cu bucurie, “este primul copil?”. Ea mi-a raspuns “mai am o fata , el e baiat , deabia astept sa-l dau afara, ca nu mai suport.”

Credeti ca raspunsul de mai sus implica afectivitate?

Si m-am gandit ca foloseste sa enumerati voi, cei care cititi, cateva exemple de manifestare afectiva. Multumesc mult , anticipat!

 

Si o alta

Care “mi-a marcat copilaria” , dar inca este o tema de gandire pentru mine:

Şapte pui şi-o biată mamă

Într-un timp, o rândunică avea-n cuibu-i şase pui
Şi privea la ei, sărmana, ca la chipul soarelui!
De cu zori pornea săgeată, căutând pe deal, pe văi,
Hrană pentru puii săi.
Şi-n iubire, nu o dată
S-a culcat ea nemâncată. Dar destul de fericită, că nu s-a întâmplat nicicând
Dintre pui s-adoarmă unul ars de sete sau flămând
Nici n-a fost mai mândră mamă decât ea-ntre rândunici,
Când văzu-ntr-o zi că puii se făcuseră voinici.
Şi n-a mai avut odihnă, nici cât ai clipi sub soare,
Până când pe fiecare pui, nu l-a învăţat să zboare… Dar când toţi puteau să plece, încotro voiau sub slavă,
Rândunica istovită a căzut la pat bolnavă.
Şi cu ochii plini de lacrimi, ţintă-n ochii fiecui,
Zise celor şase pui:
„Dragii mamei, eu de-aseară simt în inimă un cui!…
Aripile greu mă dor
Şi nici vorbă să mai zbor.
Până azi avui putere oricât am avut nevoi
Să găsesc întruna hrană pentru voi …
Astăzi, fiindcă sunt bolnavă, dragii mamei, se cuvine,
Mari cum v-aţi făcut, măicuţă, să-ngrijiţi şi voi de mine.
Şi ca nimeni dintre puii-mi să nu simtă că mi-e rob,
Fiecare să-mi aduceţi zilnic, numai câte-un bob.
Ale voastre şase boabe milostive, mă vor ţine
Până când o vrea cerul să mă facă iarăşi bine…”
Ascultând cuvântul mamei, au zburat cei şase pui
Şi-au adus, vreo şase zile, fiecare bobul lui…
Mai departe însă puii, beţi de-al slăvilor înalt,
Fiecare având nădejdea că-i va duce celălalt,
N-a mai adus niciunul bobul, şi uitata mucenică
A murit atunci de foame, cea mai sfântă rândunică!
Şi-a rămas de-atunci povestea tristă, neluată-n seamă,
Orişicui ai sta s-o spui:
Că o mamă îşi hrăneşte şapte, opt sau zece pui,
Însă zece pui, adesea, nu pot toţi hrăni o mamă.