Studiile spun ca este greu si innainte de divort, dar si dupa si eu pot confirma asta, din perspectiva de psiholog dar si de om care am luat aceasta decizie. Este de dorit, innainte de a merge pe calea asta, sa incercam sa cunostem si urmarile acestei decizii, intr-o masura cat mai potrivita si aici are rost psihoterapeutul. Dar ideea acestui articol este urmatoarea, auzita cu variatiuni : “raman in relatie pentru copil, sau, este greu sa gasesti un tata pentru copilul tau”.
Legaturi fara sens: relatia de cuplu este una , relatia parinti- copii este alta. Decizia de a forma o relatie de cuplu nu tine de un viitor copil, ne casatorim pentru ca iubim pe cineva si pentru ca ne dorim sa avem o relatie cu cel pe care il iubim. Ce legatura are viitorul copil aici, poate nici nu va aparea un copil, ca nu toate cuplurile au? Cine foloseste acest raspuns face anumite greseli pentru ca nu face decat sa transmita responsabilitatea gestionarii propriei relatii in spatele copilului si de aici un lant de probleme, pe multe planuri. Gandind asa nici nu mai reusesc sa salvez sau sa inchei o relatie de cuplu, pentru ca “pastrez relatia din cauza copilului!”. Pai am intemeiat-o din cauza lui?
Si daca stau sa ma gandesc, si la practica de cabinet, decizia de a divorta, apare in cuplu de obicei dupa nasterea unui copil, probabil ca incepand sa amestecam relatiile, nu mai facem fata rolurilor diferite pe care este de dorit sa ni le asumam.
Apoi , dupa divort , de ce sa gasesc un tata (sau mama, dupa caz) pentru copilul meu? Ilogic, el are deja tata/mama (Doamne ajuta sa-i fie bine si sa pastreze relatia cu copilul sau cat mai mult posibil!). Eu, care am ales sa divorez, caut un partener de cuplu , nu un alt parinte. Ca este de dorit sa existe o buna relatie intre copii si acest partener, lucram pe ideea asta, dar nu iau hotararea de o noua relatie implicand copilul.
DIVORTUL PRIVESTE RELATIA SOT-SOTIE, NU PARINTI -COPII!