Am citit azi, intr-un mesaj “nu am dispozitia necesara, sa pot vorbii”. Ce inseamna “dispozitia necesara”? De unde o luam? As cumpara si eu doze semnificative, pentru mine, pentru sot, pentru copil, pentru parinti, pentru prieteni, pentru clienti, pentru vecini etc.
Mi-am pus intrebarea “de cate ori am raspuns eu (celor pentru pentru care vreau s-o cumpar, aceea “dispozitie necesara”), “nu am dispozitia necesara”?
Merita sa aud raspunsuri, chiar va rog!
Ca psiholog, va rog celor care “nu aveti dispozitia necesara”, sa va reamintiti de dezvoltarea personala, de credinta, de bun simt.
Cele mai neplacute sunt situatiile in care ajung copiii in terapie, pana la 11 ani (ma doare sfletul cateodata) si cuplurile in prag de divort!
Toate acestea din lipsa de comunicare (nu vorbim unul cu altul, cu calm, cu dorinta de a asculta etc) si din nestiinta, lipsa de informarea, lipsa de analiza a informatiilor pe care le auzim si citim.
Exemplu: In loc sa-mi intreb familia ce nemultumiri sunt, ascult parerea prietenilor, pai ce treaba au ei, cu familia mea?
Nu mai cautati acul in carul cu fan (adica dispozitia necesara) implicati-va si educati-va!

PS. Si daca ma vedeti/auziti si pe mine cautand acul in carul cu fan, iertare anticipat, invatam unii de la altii!