Toti gresim, este foarte adevarat.
\nDaca recunostem si ne pare rau pentru asta, inseamna ca facem primul pas in rezolvarea acestei greseli pentru a nu o mai repeta in viitor.
\nLucrurile incep sa se complice in momentul in care nu recunosc ca am gresit, desi am facut-o.
\nSe complica si pentru mine dar se complica si pentru cei fata de care am gresit.
\nSunt implicata intr-o situatie ( zic eu) cu o colega- conflict (spune dansa) si de aceea am ales sa scriu acest articol.
\nPromit ca de fiecare data cand sesizez o greseala (profesional vorbind), o fac pentru ca afecteaza si poate afecta pe multi si in mare masura, apoi singurul scop este de a-i comunica, in ideea de a imbunatatii atitudinea profesionala .
\nNu imi plac conflictele, nu imi doresc sa ajung acolo si o sa fac tot ce tine de mine sa aplanez.
\nAm spus in repetate randuri dragi colegi, daca am gresit sesizati-mi , imi cer scuze si imi pare rau si fac tot ce tine de mine sa rezolv si multumesc pentru sesizare. De fapt este in acord cu “feed-back-ul” pe care e de dorit sa-l primim, in cabinet.
\nNu am nimic cu nimeni, nu atac pe nimeni, CI DOAR SESIZEZ PERSONAL, PE CALE AMIABILA,CA S-A GRESIT!
\nConform Codului deontologic avem obligatia, daca sesizam o greseala, sa o comunicam personal, pe cale amiabila.
\nDaca celalalt nu reuseste sa comunice amiabil , nu este problema mea.
\nNu imi place sa fac asta, nu caut greseli, dar daca sunt implicata O SA SESIZEZ. Si atat!<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Toti gresim, este foarte adevarat. Daca recunostem si ne pare rau pentru asta, inseamna ca facem primul pas in rezolvarea acestei greseli pentru a nu o mai repeta in viitor. Lucrurile incep sa se complice in momentul in care nu recunosc ca am gresit, desi am facut-o. Se complica si pentru mine dar se complica […]<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":[],"categories":[1],"tags":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/blog.psihoterapie-ploiesti.ro\/blog\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/334"}],"collection":[{"href":"https:\/\/blog.psihoterapie-ploiesti.ro\/blog\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/blog.psihoterapie-ploiesti.ro\/blog\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/blog.psihoterapie-ploiesti.ro\/blog\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/blog.psihoterapie-ploiesti.ro\/blog\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=334"}],"version-history":[{"count":7,"href":"https:\/\/blog.psihoterapie-ploiesti.ro\/blog\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/334\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":341,"href":"https:\/\/blog.psihoterapie-ploiesti.ro\/blog\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/334\/revisions\/341"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/blog.psihoterapie-ploiesti.ro\/blog\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=334"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/blog.psihoterapie-ploiesti.ro\/blog\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=334"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/blog.psihoterapie-ploiesti.ro\/blog\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=334"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}